Urechi de magar

Anii trec cu repeziciune, timpul ne modeleaza, ne formeaza noi deprinderi sau ne face sa le uitam pe celelalte. Contempland asupra schimbarilor prin care am trecut, m-am lovit de o veche amintire, de prin gimnaziu sau inceputul scolii generale. In ciuda faptului ca, totusi, unele foi din caietele mele aveau urme de cativa mici porcusori zemosi de cerneala aparuti acolo involuntar, din neatentie, se facea ca ele erau tot timpul copertate si liniate. Era un ritual indispensabil care trebuia indeplinit la inceputul fiecarui nou caiet/semestru (sau trimestru)/an scolar. Cum puteai sa mergi la scoala neechipat cu toate lucrusoarele necesare ? Penarul era plin intotdeauna, creioanele ascutite, stiloul incarcat iar liniarul si radiera gata sa imi sara in ajutor.

Ciudat, acum nici penar nu mai am. L-am mazgalit in clasa a 9-a cu diverse nume de trupe si genuri muzicale. La scoala nu se mai vine cu ghiozdanul ci cu o mapa, eventual un caiet. Cu timpul, urechi de magar au aparut la paginile cartilor si ale caietelor iar de liniat cine dracu’ le mai liniaza ? Noroc pe cei care au caiete gata liniate din fabricatie.

Data in coltul drept de sus al caietului ? Cred ca glumesti. Daca ar fi ca numai paginile cu data zilei mentionata sa fie luate in considerare, ar insemna ca eu as fi ramas in urma cu lectiile pe o durata de cativa ani buni. Teme facute acasa ? Cine are timp de asa ceva ? Iti pierzi statutul de elev serios facand asta in locul unei conversatii profunde pe messenger despre cat de ratati sunt X si Y pentru faptul ca au ocupatii de tocilari.

Cu o neliniste in suflet imi imaginez viitorul, cand o sa radem fiecare de urechile de magar ale celuilalt, ca mai apoi rasetele sa ni se transforme in nechezaturi iar membrele in copite si sa zburdam pe(ste) bancile scolii.