Un pas mic pentru elev, un salt “urias” pentru societate

De curand am trait prima experienta in cadrul bacalaureatului. Ca orice om constient, care nu ramane indiferent la factorii inconjuratori, am fost cuprins de o oarecare doza de emotii fata de proba orala la limba romana, ce se-ndrepta cu pasi repezi spre liceeni claselor a XII-a.
Am vrut sa ma asigur de faptul ca voi obtine rezultate care sa ma satisfaca si de aceea ma apucasem sa studiez cate una, alta, astfel incat adormeam noaptea cu ochii-mi acoperiti de litere palpaitoare.

Aflat, in sfarsit, in sala de asteptare, faceam ultimele repetitii dinaintea probei, dadeam sfaturi colegilor care aveau nevoie si priveam in jur, observand pasivitatea ce staruia pe chipurile majoritatii.

Incercam sa-mi explic cum oare se obtineau in anii anteriori, cand proba era notata, iar nota considerata pentru media finala a bacului, rezultate atat de mari la oral. Era o dilema pentru mine datorita faptului ca eu consider o testare scrisa ca fiind mai putin presanta si intensa decat una orala. E firesc, cel putin pentru mine, sa aleg sa fiu notat pentru o lucrare scrisa si nu ascultat, deoarece, astfel te poti bucura de o anume intimitate in care iti poti trage sufletul cat vrei, putandu-ti face ordine printre ganduri in liniste, neasteptandu-se un raspuns imediat de la tine.

Astea fiind spuse, urma sa aflu raspunsul in curand.

Imbracat la sacou si camasa, lucru evident pentru baietii de treaba, intru in sala de testare, imi aleg subiectul sub ochii celor doua profesoare si m-asez pe scaun, in prima banca, analizandu-l cu frica de a nu fi nimerit ceva asemanator cu subiectele unor elevi care-si sustinusera testarea inainte (text juridic sau informativ, de genul unui ghid turistic care-ti aduce la cunostinta amplasamentul unor diverse forme de relief…d’oh. prezinta-ti opinia asupra unei astfel de teme). Din fericire, nimerisem tot un text informativ, dar mult mai decent decat cel mentionat anterior, fiind vorba despre muzeul si proiectele culturale desfasurate in cadrul acestuia. M-am bucurat deoarece n-am avut nevoie sa sudui Ministerul in gand si m-am apucat a rezolva constiincios cerintele pe ciorna. Ideile curgeau, studiile facute n-au fost inutile, iar raspunsul meu a fost unul pe masura, lasandu-se cu aprecieri si laude din partea profesoarelor.

Toate bune si frumoase, dar cum se face ca un procent atat de mare din elevi au obtinut acelasi calificativ de utilizator experimentat ? Nu vreau sa para un act de egoism, dar nu agreez ca un elev care la ora de romana se zbate intre 5-6, sau e chiar in pericol de corigenta, sa fie situat la acelasi nivel cu altul care s-a pregatit minutios pentru acest examen. Pana la urma la ce folos ? Ca sa fie aruncat in aceeasi oala de cei care au acordat calificativele actionand atat de indulgent, de ingaduitor, nerespectand cu siguranta criteriile de evaluare.

Unde se ajunge cu asta, totusi ? Teoretic, suntem o tara de experimentati; cu practica e mai greu. Daca vrem sa ne facem imagine buna cu ajutorul ipocriziei si incurajarea non-valorii, atunci o sa avem parte de un dus rece, pe pielea goala, in viitor, cand o sa stam fata-n fata cu faptul si o sa ramanem cu falsa placere de a fi experimentati in toate cele, dar cu constiinta patata si treaba nefacuta.